1969 European Championships Romania WAG

1969: Romania’s “Re-Launch” after Skipping the Mexico City Olympics

In 1968, Romania didn’t send any gymnasts to the Olympic Games ostensibly out of fear of poor performance. In a column for the Romanian newspaper Sportul, Elena Leușteanu, a three-time Olympic bronze medalist in gymnastics, explained that the decision was both a “discreet gesture” and a “diplomatic tactic.”

Our non-participation in gymnastics was actually a discreet gesture and a diplomatic tactic. Discreet gesture — because, by not participating, we were acknowledging, in a way, that the value of our opponents is higher than ours and would have not suited us to make it official, especially in a competition in which a kind of opinion is developed that can be harmful for us for at least two years, if not four years, before the next Olympic competition. Diplomatic tactic — because although we have genuine assets, recognized even at the “Olympic Hope Competition,” their maturation is planned for the next 3-4 years. I think this is the reason that would suit us best and explain our intention to return to the arena of major competitions only when we have a team that can and knows how to keep and conquer new positions aimed at raising the prestige of our gymnastics.

Sportul, March 7, 1969

Neprezentarea noastră la gimnastică a fost de fapt un gest discret și o tactică diplomatică. Gest discret — pentru că prin neparticipare recunoșteam, într-un fel, că valoarea adversarilor este mai bună decît a noastră și acest lucru nu ne-ar fi convenit să-l oficializăm mai ales într-o competiție în care se formează un fel de opinie care ne poate fi dăunătoare cel puțin doi ani înainte, dacă nu patru ani, pînă la viitoarea întrecere olimpică, tactică diplomatică , pentru că deși avem valori autentice, recunoscute chiar la „Concursul speranțelor olimpice“, maturizarea lor este planificată în următorii 3—4 ani. Acesta cred că este motivul care ne-ar prinde cel mai bine și explica de fapt intenția de a reveni în arena marilor concursuri numai atunci cînd vom avea o echipă care să poată și să știe a păstra și cuceri noi poziții menite să ridice prestigiul gimnasticii noastre.

At the 1969 European Championships, the Romanian gymnasts did, in fact, conquer “new positions” — at least compared to recent history. Rodica Apăteanu finished eighth, and Felicia Dornea, the youngest competitor in the competition, finished twelfth. Their finishes were a marked improvement over the 1967 Europeans, where the top Romanian gymnast — Elena Ceampelea — finished seventeenth.

The Romanian press struck an optimistic note after the 1969 Women’s European Championships, calling the gymnasts’ performances a “good omen” for the future. At the same time, there was a bit of blunt criticism, as we will see in the column below.

So what? Why does this matter? It’s important to take the temperature in 1969 so that we can track the rise of Romanian women’s gymnastics from no participation in 1968 to team silver in 1976.

Rodica Apăteanu, 1969

Lessons from the Gymnastics “Europeans” 

For more than four years, the elite of European women’s gymnastics had to accept Věra Čáslavská as the best of the best (this phenomenon was confirmed, among other things, by the absolute success of the Czechoslovak athlete at the European championships in Sofia [in 1965] and Amsterdam [in 1967] — where she won 10 gold medals — and by her triumph at the Olympic Games in Mexico). Consequently, in the battle of dozens and dozens of gymnasts, first place usually had a previously known holder. 

As the rumors of Věra Čáslavská’s retirement from competition were confirmed this year, the European Women’s Championships started, a week ago in Landskrona, with a big question mark for all those present in the scenic Swedish town — sportswomen, coaches, delegation leaders, journalists: Is there a second Věra Čáslavská in Europe; will there be another gymnast who could match her mastery and performance? 

And, let’s face it, although few had even glimpsed at such a possibility, it didn’t take long for it to become, completely, a reality. We say “completely” because, to a large extent, the success of the Czechoslovak sportswoman has been repeated by another gymnast who is just as talented, just as well-trained and who, given her age (17), is likely to achieve brilliant success. We are talking about Karin Janz. The athlete from the German Democratic Republic [East Germany] made her international debut two years ago at the European Championships in Amsterdam, where she won a silver and a bronze medal. She had a good performance in Mexico (2nd place on bars and 6th place in individual all-around) and now her greatest success — 4 gold medals and a silver medal at the European Championships in Sweden. 

At least two questions arise about the “Janz phenomenon”: 1. Would this young gymnast from G.D.R. have won four gold medals under any condition of participation? 2. Is she getting close to the mastery of Věra Čáslavská? Indeed, it’s a fact that the absence of Natalia Kucinskaya, Zinaida Voronina and Larisa Petrik, all ranked higher than Janz at the Olympics, gave the G.D.R. gymnast an advantage. But, if we take into account the fact that she clearly outperformed her main opponents in the competition, including Erika Zuchold, her better teammate (so far), the high level she achieved is obvious. It’s true; Karin Janz is not what you would call a beautiful gymnast. She doesn’t win the audience’s support with grace and smiles. Janz has managed to dominate at Landskrona, based on her high technicality and her great precision and sureness in execution. Starting with vault and ending with floor, Karin Janz performs everything based on almost mathematical calculations, like an eminent pupil, who responds without a moment’s hesitation to her teachers. 

We have reserved a few more lines for the continent’s new champion because, through her performance, we will also address other aspects of the 7th edition of the “Europeans.” First, we will refer to an aspect that is by no means unimportant: the moment of the gymnast’s launch into the international arena. Of course, it is necessary for the sportswoman to receive her “international baptism” at an early age, in order to gain experience, to get used to the atmosphere of the big competitions, to the exigency of the judges, etc. But it is not less true, and it is extremely important, that at the time of her appearance in the international arena, the gymnast should have a rich technical repertoire on all apparatus, she should be extremely aware of her possibilities, and she should be, in a way, a little star. This is the only way a young sportswoman will succeed in asserting herself, and this is the only way her road to great performances will not be strewn with way too difficult obstacles. And Janz is an example of this, as is Tourischeva. In sportive gymnastics, the quality of execution is at the forefront today, and Tourischeva and Karassova (to refer only to the top gymnasts), have lost points because, although they had routines with many elements of great difficulty (9 Cs in Tourischeva’s beam), their posture and execution were not always as expected. Then, from year to year, the great sportswomen continually make their exercises more difficult with extremely difficult and spectacular elements, and it is unthinkable today, and even more so in the future, that those gymnasts who follow the same old pathways will achieve success. 

And the most revealing example is provided by our country’s own champion, Rodica Apăteanu, holder of two 5th places in the apparatus competition. On bars, for example, she would not have placed in the top 6 if she had competed with her old exercise. But, since last December, Rodi, at the suggestion of her coaches, Emilia Liță and Petre Miclăuș, introduced a new, original element, which increased her score by at least 2 tenths. As far as vault is concerned, Rodica performed an excellent Yamashita (the most commonly used method in the Europeans), being the first gymnast in the competition, although she was in 20th position, to score over nine (9.40). 

If we have noted several times in our reports that Felicia Dornea was the youngest participant in the competition [at 14], we have done so in order to underline, on the one hand, the courage shown by our federation to entrust an extremely young gymnast with the honor of representing the country in a major international competition, to underline the very fact that we have such talents, and on the other hand, to show that the gymnast from Bacau did everything possible to present herself well. In fact, she has competed based on the potential that she has shown in the country and in the competitions in which she has qualified, and we have nothing to hold against her. But, some of the shortcomings that we knew about, seemed to come out more clearly under the conditions of the Landskrona competition. Thus, both Felicia and her coaches, Marina and Mircea Bibire, need to work more on posture and expressiveness. If Felicia Dornea had presented her exercises (especially on beam and floor) with more courage, without restraint (as did, for example, the Czechoslovak gymnasts Lišková and Košťálová), she could certainly have been ranked in the top 10, and perhaps even in the top six on one apparatus or another. 

The attendance of our gymnasts in the competition from Sweden raises another issue, often discussed before and after the Europeans: Elena Ceampelea. To the question that comes up most often in discussions: what place would our former champion have occupied?  — it is hard, if not impossible, to give an answer. The fact is that her value gave her the right to be selected and to compete at the Europeans. Many people asked us in Sweden: “What is Ceampelea doing, why is she not here?” But a certain view of selection (a view that also influenced her training this year) has led to the important European showdown finding Ceampelea insufficiently prepared. She could not handle the scheduled selection competitions and eventually had to stay at home. Perhaps Lia, first and foremost as well as her coach, have learned some lessons from this situation. It would, of course, be to the benefit of Romanian gymnastics. 

[Note: Ceampelea’s coach was Nicolae Covaci at the time.]

As far as we are concerned, the way Romanian athletes performed at the European Championships in Landskrona can be considered a good omen for the re-launch and international reaffirmation of our female gymnastics. 

What should not be forgotten, however, not even for a moment (we have in mind the specialized federation and the relevant section of the CNEFS), is the fact that, in the future, all available resources must be focused on a thorough training of the national teams, up to date with the latest achievements at the international level, and that the absence of the Romanian representative teams from the major international competitions can no longer be accepted as easily as in the past. Only by turning these two requisites into reality can we hope to raise our gymnastics to the level of full international affirmation. 

Constantin MACOVEI

Sportul, May 24, 1969

Învățăminte ale „europenelor” de gimnastică 
Timp de mai bine de patru ani, elita gimnasticii feminine europene a trebuit s-o accepte pe Vera Ceaslavska ca pe cea mai bună dintre cele mai bune (fenomenul fiind confirmat, intre altele, de succesul absolut repurtat de sportiva cehoslovacă la campionatele europene de la Sofia și Amsterdam — la care a obținut 10 medalii de aur — și de triumful la Jocurile Olimpice din Mexic). In consecință, in lupta dintre zeci și zeci de gimnaste, locul intîi avea, de regulă, un deținător dinainte cunoscut. 
Cum zvonurile privind retragerea Verei Ceaslavska din activitatea competițională s-au confirmat în acest an, campionatele europene feminine au inceput, acum o săptămînă la Landskrona, cu un mare semn de întrebare pentru toți cei prezenți in pitorescul oraș suedez — sportive, antrenori, conducători de delegații, ziariști , există, oare, în Europa, o a doua Vera Ceaslavska, se va găsi, oare, o altă gimnastă care să-i egaleze măiestria și performanțele? 
Şi, s-o recunoaștem, deși puțini întrezăreau o asemenea posibilitate, n-a lipsit mult ca ea să devină, întrutotul, realitate. Spunem intrutotul, deoarece, în mare măsură, succesele sportivei cehoslovace au fost repetate de o altă gimnastă, la fel de talentată, la fel de bine pregătită, căreia, avîndu-se în vedere vîrsta (17 ani), i se întrevăd strălucite succese. Este vorba de Karin Janz. Sportiva din R.D. Germană și-a făcut apariția in arena internațională acum doi ani, la „europenele“ de la Amsterdam, unde a cucerit o medalie de argint și una de bronz. A urmat comportarea bună din Mexic (locul II la paralele și locul VI la individual compus) și, iată, acum, cel mai mare succes al său — 4 medalii de aur și una de argint, la campionatele europene din Suedia. 
Cel puțin două întrebări se ridică vizavi de „fenomenul Janz“ : 1. Ar fi cîștigat această tînără gimnastă din B.D.G. patru medalii de aur in orice condiții de participare? 2. Se apropie, oare, ca de măiestria Verei Ceaslavska ? Intr-adevăr, e un fapt că absența Nataliei Kucinskaia, Minaidei Voronina și Larisci Petrik, toate clasate mai bine ca Janz la J.O., au avantajat-o pe gimnastă din R.D.G. Dar, dacă avem in vedere că ea Ie-a depășit net pe principalele sale adversare prezente în concurs, intre care și Erika Zuchold, mai buna — pină acum — colega sa de echipă, apare evident nivelul ridicat pe care ea l-a atins. Este adevărat, Karin Janz nu e ceea ce se cheamă o gimnastă frumoasă. Ea nu-și cîștigă adeziunea sălii prin grație și zimbete. Janz s-a impus la Landskrona, pe lingi Înalta ei tehnicitate, prin marea precizie și siguranță în execuție. Incepînd de la sărituri și încheind cu solul, Karin Janz execută totul după un calcul aproape matematic, aidoma unui elev eminent, care răspunde, fără un moment de ezitare, în fața profesorilor. 
Am rezervat ceva mai multe rinduri noii campioane a continentului pentru că, prin prisma evoluției ei, vom aborda și alte aspecte desprinse din cea de-a VII-a ediție a „europenelor”. Ne vom referi, ma intîi, la un aspect, de loc lipsit de importanță : momentul lansării gimnastei în arena internațională. Bineînțeles, e necesar ca sportiva să primească „botezul internațional“ la o virstă cit mai fragedă, pentru a ciștiga experiență, pentru a se obișnui cu atmosfera marilor concursuri, cu exigența arbitrelor etc. Dar, nu-i mai puțin adevărat, și e extrem de important ca în momentul apariției pe arena internațională gimnasta să dispună de un bogat registru de elemente tehnice la toate aparatele, să fie extrem de sigură pe posibilitățile ei, să fie, intr-un fel, o mică vedetă. Numai așa o tînără sportivă va reuși să se afirme, numai astfel drumul ei spre marile performanțe nu va fi presărat cu obstacole prea dificile. Iar Janz ne este pildă In această direcție, la fel ca și Turișceva, de altfel. In gimnastica sportivă, calitatea execuției se află azi pe primul plan, iar Turișceva și Karasiova (ca să ne referim numai la vîrfuri), au fost depunctate pentru că, deși au avut execuții cu multe elemente de mare dificultate (9 C-uri, la bârna lui Turișceva), ținuta și execuția lor nu au fost întotdeauna la înălțime. Apoi, de la an la an, marile sportive își îngreuiază continuu exercițiile cu elemente extrem de dificile și de mare spectaculozitate, și este de neînchipuit azi și, cu atit mai mult in viitor, că vor obține succese acele gimnaste, care merg pe căi bătătorite. 
Iar cel mai grăitor exemplu ni-l oferă însăși campioana țării noastre, Rodica Apăteanu, merituoasă deținătoare a două locuri 5 în concursul pe aparate. La paralele, de pildă, ea nu s-ar fi clasat in primele 6 dacă ar fi concurat cu vechiul ei exercițiu. Dar, încă din decembrie trecut, Rodi, la sugestia antrenorilor săi, Emilia Liță și Petre Miclăuș, a introdus un element nou, original, cu care și-a sporit nota cu cel puțin 2 zecimi. In ceea ce privește săritura, Rodica a executat excelent o săritură în echer (procedeul cel mai mult folosit la europene), fiind prima gimnastă din concurs, deși evolua, în ordine, pe poziția a 20-a, care a obținut peste nouă (9,40). 
Dacă am notat, de mai multe ori, în relatările noastre că Felicia Dornea a fost cea mai tînără participantă din concurs, am făcut-o spre a sublinia, pe de o parte, curajul dovedit de federația noastră de a încredința unei extrem de tinere gimnaste cinstea reprezentării țării într-o mare confruntare internațională, de a remarca însuși faptul că dispunem de asemenea talente, pe de altă parte și, în fine, de a arăta că gimnasta băcăuancă a făcut tot ce a fost posibil spre a se prezenta bine. De fapt, ea a concurat la posibilitățile dovedite in țară și în concursurile in care și-a ciștigat calificarea, și nu avem ce-i reproșa. Dar, unele deficiențe pe care i le cunoșteam, au ieșit, parcă, mai pregnant In evidență in condițiile de concurs de la Landskrona. Astfel, atit Felicia, cit și antrenorii săi, Marina și Mircea Bibire, trebuie să lucreze mai mult asupra ținutei și expresivității. Dacă Felicia Dornea și-ar fi prezentat exercițiile sale (mai ales cele de la bîrnă și sol) cu mai mult curaj, fără reținere (așa cum au procedat, de pildă, gimnastele cehoslovace Liskova și Kostalova), cu siguranță că s-ar fi putut clasa in primele 10 locuri și, poate, chiar in primele șase la vreun aparat 
Participarea gimnastelor noastre la concursul din Suedia ridică și o altă problemă, deseori discutată ante și post europene : Elena Ceampelea. La întrebarea ce revine cel mai des în discuțiice îoc ar fi ocupat fosta noastră campioană ? — e greu, dacă nu chiar imposibil, de dat un răspuns. Cert este că valoarea ei îi dădea, cu prisosință, dreptul de a fi selecționată și de a concura la europene. Nu puțini ne-au întrebat în Suedia i «ce face Ceampelea, de ce nu prezentă aici“ . Dar, o anume părere despre selecție (părere care a influențat și pregătirea ei din acest an), a făcut ca importanta confruntare europeană s-o găsească pe Ceampelea insuficient pregătită. Ea n-a rezistat concursurilor de selecție programate, fiind nevoită, în cele din urmă, să rămînă acasă. Poate că Lia, in primul rind ca și antrenorul ei, au tras unele învățăminte din această situație. Ar fi, desigur, in folosul gimnasticii românești. 
După opinia noastră, modul in care sportivele românce au evoluat la europenele de la Landskrona, poate fi socotit de bun augur pentru relansarea și reafirmarea Internațională a gimnasticii noastre feminine. 
Ceea ce nu trebuie să se uite, însă, nici un moment (avem în vedere federația de specialitate și secția de resort a CNEFS), este faptul că, pe viitor, trebuie concentrate toate forțele de care dispunem pentru o temeinică pregătire a loturilor naționale, un pas cu cele mai noi realizări pe plan internațional, și că nu mai poate fi acceptată, cu ușurința de pină acum, absența echipelor reprezentative românești de la marile confruntări internaționale. Numai transformind in realitate aceste două deziderate, putem spera în ridicarea gimnasticii noastre la treptele afirmării internaționale depline. 
Constantin MACOVEI 

Bonus Content: Elena Leușteanu’s Columns in Sportul

Here are translations of three of Elena Leușteanu’s columns.

The first is her reflection on the 1968 Olympics.

The second was printed after the 1969 Romanian International, which Rodica Apăteanu won with a 37.30. (2. Rodica Secoşan, Romania, 37.10; 3. Elena Ceampelea, Romania, 36.90; 4. Christine Bergau, East Germany, 36.30; 5. Margit Oroszi, Hungary 36.20.)

In the third column, she expresses hopefulness about the upcoming European Championships in 1969.

Unrelated fact: Leușteanu’s place of birth (Cernăuți), once part of the Kingdom of Romania, is now part of Ukraine (Чернівці́).

Overwhelmed and filled with memories, both old and recent, I began to write about gymnastics, but not before making a firm decision not to write about the gymnastics of yesterday or of the day before yesterday, but about gymnastics today, as it is and, above all, as it will be, I suppose, tomorrow. On the one hand, I made this decision because I did not want to include myself in it and, on the other hand, the past of our gymnastics can only be interesting for sentimental retrospectives or, at best, to serve as a benchmark for comparison. To that effect, perhaps, I will use it sometimes. 

Today, the development pace of gymnastics, in all its complexity, is so fast, the form in which the exercises are presented so different, that to keep up with the righteous, you have to be in an eternal movement, creation, invention, search. This can only be achieved by forcing the pace. The waltz rhythms of 10-12 years ago have been gradually replaced by new rhythms, characteristic of people living in the century of speed. 

Of course, all sports have their problems. We, gymnastics, have our own, and oh, how many there are. The beam is too narrow a bridge (of sighs), the vaulting horse is clumsy, the floor demands our weightlessness (on Earth), and the bars — strength, agility, nimbleness, flying in pirouetting leaps over, through, under the bars, and all without a safety belt. 

As Olympic retrospectives are still current, I will also devote a few words to the competitions in Mexico, which I watched, partly of course, on the TV screen. Needless to say, it was very beautiful. But our joy was not complete. It was hard to become enthusiastic, even when Čáslavská was on the podium for the umpteenth time. I felt, rather, a kind of admiring envy, characteristic of the defeated opponent, of the opponent who at such moments remembers that he once fought on equal terms with the best, or even succeeded in beating some who there, in Mexico, climbed the steps reserved only for medalists. 

Our non-participation in gymnastics was actually a discreet gesture and a diplomatic tactic. Discreet gesture — because by not participating we were acknowledging, in a way, that the value of our opponents is higher than ours and would have not suited us to make it official, especially in a competition in which a kind of opinion is developed that can be harmful for us for at least two years, if not four years, before the next Olympic competition. Diplomatic tactic — because although we have genuine assets, recognized even at the “Olympic Hope Competition,” their maturing is planned for the next 3-4 years. I think this is the reason that would suit us best and explain our intention to return to the arena of major competitions only when we have a team that can and knows how to keep and conquer new positions aimed at raising the prestige of our gymnastics.

All of us who advocate for gymnastics must recognize that we have to repair a handicap which can only be overcome through special efforts, and we have the duty and, why not, the competence to do so. 

When I say “we”, I think of gymnastics pioneers Mihai Botez, Andrei Kerekeş, then Frederic Orendi and Gh. Tohăneanu (boys), Berta Corobeanu, Agneta Hoffman, Stela Perin, Sonia Iovan etc (girls), I think of the F.R.G. and all our coaches who knew and proved that through hard work and skill one can achieve world-class results that will remain written in the golden books of gymnastics history. If not the specialists, because we are called that, then who should be in charge of gymnastics? 

I will return to this issue, using the space provided by SPORTUL for my bi-monthly comments. 


Emeritus Master of Sports

Sportul, March 7, 1969

Năpădită şi împresurată de amintiri mai vechi sau mai recente, am început să scriu despre gimnastică nu înainte însă de a lua hotărîrea fermă să nu scriu despre gimnastica de alaltăieri sau de ieri, ci despre gimnastica de astăzi, aşa cum se prezintă ea şi, mai ales, cum se va înfăţişa, presupun, mîine. Hotărîrea aceasta am luat-o, pe de-o parte, pentru că n-aş fi vrut să mă autoinclud în ea iar, pe de altă partie, trecutul gimnasticii noastre nu poate fi interesant decît pentru retrospective sentimentale sau în cel mai bun caz pentru a constitui un etalon de comparaţie. In acest sens, poate, mă voi servi de el uneori. 
Astăzi, ritmul de dezvoltare a gimnasticii, în toată complexitatea ei, este atît de rapid, forma sub care se prezintă exerciţiile atît de diferită, încît pentru a ţine pasul cu virtuoşii trebuie să fii într-o veşnică mişcare, creaţie, invenţie, căutare. Acest lucru nu-l poţi face decît forţînd ritmul de lucru. Ritmul valsului de acum 10—12 ani a fost înlocuit, pe rînd, cu ritmuri noi caracteristice omului care trăieşte în secolul vitezei. 
Toate sporturile au, bineînţeles, problemele lor. Noi, gimnastica, le avem pe ale noastre şi, vai, cît de multe sînt. Bîrna este o punte (a suspinelor) prea îngustă, calul este nărăvaş, covorul ne cere imponderabilitate (pe terra), iar paralelele — forţă, agilitate, sprinteneală, zboruri în salturi piruetate peste, printre, pe sub bare, şi toate acestea fără centură de siguranţă. 
Cum retrospectivele olimpice sunt încă în actualitate, voi dedica şi eu cîteva cuvinte întrecerilor din Mexic, pe care le-am urmărit, parţial desigur, pe micul ecran. De ce să n-o spun, a fost foarte frumos. Dar bucuria noastră n-a fost deplină. Era greu să ne cuprindă entuziasmul chiar cînd Ceaslavska urca a nu știu cîta oară pe podium. Simţeam, mai degrabă, un fel de invidie admirativă, caracteristică adversarului înfrînt, a adversarului care în astfel de momente își aduce aminte că o dată se lupta de la egal la egal cu cei mai buni, sau reuşea chiar să-i înfringă pe unii care acolo, la Mexic, au urcat pe treptele rezervate doar medaliaţilor. 

Neprezentarea noastră la gimnastică a fost de fapt un gest discret și o tactică diplomatică. Gest discret — pentru că prin neparticipare recunoșteam, într-un fel, că valoarea adversarilor este mai bună decît a noastră și acest lucru nu ne-ar fi convenit să-l oficializăm mai ales într-o competiție în care se formează un fel de opinie care ne poate fi dăunătoare cel puțin doi ani înainte, dacă nu patru ani, pînă la viitoarea întrecere olimpică, tactică diplomatică , pentru că deși avem valori autentice, recunoscute chiar la „Concursul speranțelor olimpice“, maturizarea lor este planificată în următorii 3—4 ani. Acesta cred că este motivul care ne-ar prinde cel mai bine și explica de fapt intenția de a reveni în arena marilor concursuri numai atunci cînd vom avea o echipă care să poată și să știe a păstra și cuceri noi poziții menite să ridice prestigiul gimnasticii noastre.
Toţi care pledăm pentru gimnastică trebuie să recunoaştem că avem de refăcut un handicap care un sport nu poate fi anulat decit prin eforturi deosebite şinoi” avem datoria şi, de ce n-aş spune, competenţa să realizăm acest lucru. 
Cînd spun „noi“ mă gîndesc la pionierii gimnasticii Mihai Botez, Andrei Kerekeş, apoi la Frederic Orendi şi Gh. Tohăneanu (la băieţi), la Berta Corobeanu, Agneta Hoffman, Stela Perin, Sonia Iovan etc (la fete), mă gîndesc la F.R.G. şi la toţi antrenorii noştri care au ştiut şi au dovedit că prin muncă şi pricepere se pot obţine rezultate de valoare mondială care să rămînă înscrise în cărţile de aur ale istoriei gimnasticii. Dacă nu specialiştii, pentru că aşa ni se spune, atunci cine să se ocupe de gimnastică ? 
In această problemă voi mai reveni, folosindu-mă de spaţiul pus la dispoziţie de SPORTUL pentru comentariile mele bilunare. 
maestră emerită a sportului

Between the International and European 

Gradually, gymnastics is coming back into fashion, stimulating the interest and curiosity of those who have forgotten it or are not yet aware of its beauty. In the Sportul newspaper, as in other newspapers, it has been receiving more writing space. The avalanche of questions we have been asked these days proves, once again, that our internationals have not gone unnoticed, despite the fact that the Floreasca Hall has proved to be much more spacious than the small number of spectators who have remained loyal to us for better or worse. 

This time, it was good not only because our gymnasts won 4 out of 5 titles, but also because the results of their hard work are beginning to show. New names, difficult exercises, original elements, improved technique at vault (in particular), but also in the other apparatus have become present. 

In the absence of big names in European gymnastics, many people thought Elena Ceampelea would have no trouble achieving a full victory. Perhaps she didn’t doubt it either, otherwise I can’t explain the ease with which she avoided the most important verification competitions. However, these renunciations have made her pay a heavy price in a confrontation in which everyone expected her to perform in a way that would recommend her for the European championships. But the best ones won, those who knew that the road to the podium must be traveled with seriousness and perseverance, with ambition and modesty. 

Rodica Apăteanu understood this, and the title she won confirms and rewards the work of this gymnast. Complete on all apparatus, with an exceptional bars exercise, perhaps among the best in the world, Rodica Apăteanu is recommended as one of our representatives at the upcoming European Championships. We can’t help but share words of praise for some young, daring Romanian gymnasts, with bows in their hair, who represented us with honor at the internationals. Rodica Secoșan, constant on all apparatus, has managed to face her emotions more successfully, achieving a remarkable 2nd place in the individual all-around. Elisabeta Turcu, with tears in her eyes after her fall on the balance beam, gave us the satisfaction to see the best and most beautiful vaulting the next day, making the judges give her the highest mark. Mariana Gheciov, victorious in her match against the Bulgarian juniors, felt she already had something to defend. Maybe that’s why her emotions weakened the strength she needed so badly not to fall off the bars. On floor, however, she showed a full-twisting layout, perfect for the kinogram. Felicia Dornea was only partially recognizable. I know her value and have watched her perform in many competitions. But, I have never seen her so dominated by emotions, so as to fall at the balance beam after performing extremely simple movements. If I didn’t know that she is a modest girl, exceptional in her learning and diligent in her training, I would say that the praise she has received so far has done her a disservice. 

I was talking about the European Championships a little earlier. I have a weird idea: what if the younger generation represented us at this important competition? Who knows?

Sportul, May 6, 1969

Intre internaţionale şi europene 

Treptat, treptat, gimnastica reintră în actualitate, stimulînd interesul şi curiozitatea celor care a uitat-o sau nu-i cunosc încă de ajuns frumuseţea. In ziarul Sportul ca şi în celelalte cotidiene i s-au rezervat spaţii mai mari. Avalanşa de întrebări care ni s-au pus în aceste zile demonstrează, o dată în plus, că internaţionalele noastre n-au trecut neobservate, în ciuda faptului că sala Floreasca s-a dovedit a fi mult mai încăpătoare decit numărul redus al spectatorilor care ne-au rămas fideli şi la bine şi la mai puţin bine. 

De data aceasta, a fost bine nu atît datorită faptului că gimnastele noastre au cucerit 4 din cele 5 titluri, cit mai ales, pentru că încep să apară roadele muncii de perspectivă. Au apărut nume noi, exerciţii grele, elemente originale, s-a îmbunătăţit tehnica la sărituri (în special), dar şi la celelalte aparate. 

In absenţa numelor cu rezonanţă în gimnastica europeană, multă lume credea că Elena Ceampelea nu va avea probleme în obţinerea unei victorii depline. Poate că de acest lucru nu se îndoia nici ea, altfel nu-mi explic uşurinţa cu care s-a sustras de la cele mai importante concursuri de verificare. Aceste renunţări au făcut-o însă să plătească tribut greu tocmai in confruntarea în care cu toţii aşteptau de la ea o comportare care s-o recomande pentru campionatele europene. Dar, au ciştigat cele mai bune,cele care 
au ştiut că drumul spre podium trebuie parcurs cu seriozitate şi perseverenţă, cu ambiţie şi modestie. 

Rodica Apăteanu a înţeles acest lucru, şi titlul pe care l-a cucerit confirmă şi răsplăteşte munca acestei gimnaste. Completă la toate aparatele, cu un exerciţiu excepţional la paralele, poate printre cele mai bune pe plan mondial, Rodica Apăteanu se recomandă drept una dintre reprezentantele noastre la apropiatele europene. Nu putem să nu împărţim cuvinte de laudă cîtorva tinere gimnaste românce, cutezătoare, cu fundiţe în păr, care ne-au reprezentat cu cinste la internaţionale. Rodica Secoşan, constantă la toate aparatele, a făcut faţă cu mai mult succes emoţiilor, reuşind un remarcabil loc II la individual compus. Elisabeta Turcu, cu lacrimi în ochi după căderea la bîrnă, ne-a dat satisfacţia să vedem a doua zi cea mai bună şi cea mai frumoasă săritură peste cal, determinîndu-le pe arbitre să-i acorde cea mai mare notă. Mariana Gheciov, victorioasă în meciul cu junioarele bulgare, a simţit că are deja ceva care trebuie apărat. Poate din această cauză emoţiile i-au slăbit forţa care-i era atît de necesară să nu cadă de la paralele. La sol, însă, a prezentat un salt intins cu întoarcere de 360 grade bun pentru kinogramă. Pe Felicia Dornea n-am recunoscut-o decit în parte. Ii cunosc valoarea şi am urmărit-o evoluind la foarte multe concursuri. Niciodată însă n-am văzut-o dominată într-atît de emoţii, incit să cadă la bîrnă din mişcări extrem de simple. Dacă n-aş şti că este o fată modestă, excepţională la învăţătură şi sîrguincioasă la antrenamente, aş cădea în păcatul să cred că laudele care i s-au adus pină acum i-au făcut un prost serviciu. 

Pomeneam puţin mai înainte de campionatele europene. Mă urmăreşte o idee năstruşnică : ce-ar fi ca la acest important concurs să ne reprezinte tînăra generaţie ? Cine ştie ?

Surprise: Romania sent the younger generation, including Dornea, the youngest competitor at the 1969 European Championships.


After all sorts of proposals, assumptions, doubts, certainties, arguments, and counter-arguments, the decision has been made: at the European Gymnastics Championships our country will be represented by Rodica Apăteanu, Felicia Dornea, Mariana Gheciov, and Elisabeta Turcu (in alphabetical order so that not to displease anyone). 

Two of these four gymnasts will enter tomorrow’s competition alongside the best gymnasts in Europe, without any exaggeration, the best in the world.

Perhaps never has our Federation had a more difficult task than now, when it had to make a final decision for these four gymnasts.

The choice was all the more difficult as it is known that participation in the European Championships, a competition at the crossroads between the Olympic Games and the World Championships, means, besides the claim of affirmation or consecration of styles, a way to show the path and the level of training of the representative teams.

Our team has been missing for more than four years from the arena of very important competitions, such as the World Championships and the Olympic Games. This absence was due to the inadequate level of the gymnasts, compared to the prestige and position occupied years before within the international arena. But not competing also meant giving up the fight to maintain their place in the top six teams of the world.

Today we don’t have a place, but that doesn’t mean that our return to the arena of the big competitions shouldn’t be made at the level of the requirements that made us absent from so many competitions. 

Those that we now have at the E.C. are the representative benchmarks of the process of regeneration of our team, a team that must acquire prestige by its own strengths. 

I hope that the young Romanian gymnasts will go beyond the E.C. attendance phase and each one of them will strive to achieve at least enough to justify the credit given. 

Personally, I do not venture into exaggerated predictions, but knowing the value of many of the probable participants, I would not be surprised at all if our girls become finalists at certain competitions. Of course, only if the importance of the competition and the lack of competition experience will not negatively influence their progress. 

Of course, the absence of our most experienced gymnast, Elena Ceampelea, from this competition is surprising, but this case can be a serious alarm signal for her and for all those who consider that the mere presence in the group leads to righteous senatorism. 

Far from being a “finished” or capped gymnast, Elena Ceampelea can become our number 1 gymnast again, provided she proves it, without missing any opportunity to prove her worth. 

For this season, her training was not enough to recommend her for the E.C., and the miscalculations she made are partly due to the coaches who were responsible for her training. 

[Note: Ceampelea’s coach was Nicolae Covaci at the time.]

So, tomorrow all our thoughts will fly across seas and countries to be with our emotional adventurers… 

The victory of the soccer players gives us strength to believe that nothing is impossible and that Elisabeta Turcu can repeat the surprise she gave us in Bulgaria, that Dornea can… that Apăteanu can… that…  

Sportul, May 16, 1969

După fel de fel de propuneri, presupuneri, îndoieli, certitudini, argumente și contraargumente, hotărîrea a fost luată : la Campionatele europene de gimnastică țara noastră va fi reprezentată de Rodiica Apăteanu, Felicia Dornea,  Mariana Gheciov și Elisabeta Turcu (în ordine alfabetică ca să nu se supere nimeni). 
Două din aceste patru gimnaste vor intra mîine in concurs alături de cele mai bune  gimnaste din Europa, fără nici o exagerare, cele mai bune din lume.
Poate niciodată Federația noastră de specialitate n-a avut o sarcină mai dificilă, ca acum cîud a trebuit să se pronunțe definitiv pentru cele patru gimnaste.
Alegerea a fost cu atit mai grea cu cit se știe că participarea la C.E., concurs de răscruce dintre J.O. și campionatele mondiale, înseamnă pe lingă pretenția de afirmare sau  consacrare a individualităților un fel de-a da In vileag linia orientativă, nivelul de pregătire al echipelor reprezentative.
Formația noastră lipsește de mai bine de patru ani din arena concursurilor foarte importante, cum ar fi C.M. și Jocurile Olimpice. Absența aceasta s-a datorat nivelului necorespunzător al gimnastelor, comparativ cu prestigiul și poziția ocupată cu ani înainte în arena internațională. Dar neprezentarea în concursuri a însemnat totodată și renunțarea la lupta pertru menținerea locului ocupat in primele șase echipe din lume.
Astăzi nu avem nici Un loc, dar asta nu Înseamnă că revenirea in arena marilor concursuri nu trebuie făcută la nivelul pretențiilor care ne-au determinat să absentăm la atîtea competiții. 
Solii pe care-i avem acum la C.E. sunt etaloanele reprezentative ale procesului de regenerare a echipei noastre, o echipă care trebuie să-și dobândească prestigiul prin propriile puteri. 
Nutresc speranța că tinerele gimnaste românce vor depăși faza actului de prezență la C.E. și fiecare în parte se va strădui să realizeze măcar atît cît să justifice creditul acordat. 
Personal nu mă hazardez în pronosticuri exagerate, dar cunoscînd valoarea multora dintre participantele probabile, nu m-ar mira de loc clasarea fetelor noastre printre finaliste la unele aparate. Aceasta în cazul în care importanța concursului și lipsa de experiență corupetițională nu vor influența negativ evoluția lor. 
Surprinde, desigur, absența de la acest concurs a celei mai experimentate gimnaste pe care o avem, Elena Ceampelea, dar cazul acesta poate fi un serios semnal de alarmă pentru ea și pentru toate cele care consideră că simpla prezență în lot aduce după sine senatorismul de drept. 
Departe de a fi o gimnastă „terminată“ sau plafonată, Elena Ceampelea poate redeveni gimnasta noastră nr. 1, cu condiția ca să dovedească acest lucru, in așa măsură incît să  nu scape nici un prilej de a-și demonstra valoarea. 
Pentru acest sezon pregătirea ei n-a fost suficientă în măsura in care s-o recomande pentru C.E., iar socotelile greșite pe care le-a făcut se datoresc în parte și antrenorilor care au răspuns de pregătirea ei. 
Deci, mîine toate gindurile noastre vor zbura peste mări și țări pentru a fi alături de emoționatele noastre cutezătoare… 
Victoria fotbaliștilor ne dă putere să credem că nimic nu este imposibil și că Elisabeta Turcu poate să reediteze surpriza pe care ne-a oferit-o in Bulgaria, că Dornea poate… că Apăteanu poate… că… 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.